Prima imagine color cu Pluto, transmisă de sonda New Horizons. FOTO

Prima imagine color cu Pluto, transmisă de sonda New Horizons. FOTO
Publicat: 15/04/2015, 16:44
Actualizat: 15/04/2015, 17:08

Fotografia, dată publicității marți de agenția spațială americană, prezintă un corp ceresc – considerat până de curând cea de-a noua planetă după Soare, în prezent inclus în categoria „planetelor pitice” – înconjurat de o lumină roșie.

Sonda New Horizons va trece pe lângă Pluto pe 14 iulie. Sonda americană va capta cu acel prilej o cantitate foarte mare de date, care vor fi retransmise apoi către Terra în următoarele 16 luni.

FOTO: NASA/Johns Hopkins University Applied Physics Laboratory/Southwest Research Institute

Întrucât distanța care separă sonda americană de Terra este de aproape 5 miliarde de kilometri, semnalul radio are nevoie de 4,6 ore pentru a ajunge pe planeta noastră.

„Întâlnirea” sondei New Horizons cu Pluto este considerată principalul eveniment spațial al anului 2015. Ea va completa misiunea de explorare a celor „nouă planete clasice” din Sistemul Solar; odată cu survolarea lui Pluto, toate cele nouă corpuri cerești vor fi fost explorate cel puțin o dată de o sondă spațială.

De la trecerea sondei Voyager 2 pe lângă Neptun la sfârșitul anilor 1980, nicio planetă (sau planetă pitică) nu a fost explorată de la o distanță atât de mică, așa cum o va face sonda New Horizons la jumătatea lunii iulie.

În prezent, cele mai bune imagini cu Pluto sunt cele realizate de telescopul spațial Hubble. Însă acestea reprezintă o simplă succesiune de puncte, difuze, din care specialiștii reușesc cu greu să extragă date științifice valoroase.

Începând din luna mai, acest lucru se va schimba, deoarece New Horizons se va apropia tot mai mult de Pluto și va începe să trimită spre Terra o serie de fotografii care vor avea rezoluții considerabil mai bune decât cele ale imaginilor transmise de Hubble.

Fotografia publicată marți de NASA reprezintă doar un preambul. Ea a fost realizată de camera în culori Ralph aflată la bordul sondei americane, pe 9 aprilie.

New Horizons se afla în acel moment la 115 milioane de kilometri de Pluto – aproximativ aceeași distanță dintre Soare și Venus. Chiar și de la acea distanță, pot fi distinse câteva diferențe între aspectele exterioare ale lui Pluto și Charon – primul este mai strălucitor decât celălalt.

Atunci când sonda New Horizons va trece pe lângă Pluto, pe 14 iulie, camera Ralf va realiza fotografii color cu suprafața acestuia.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Femeia care apără cerul României. Interviu cu tânăra care se asigură că rachetele rușilor nu...
Aparatul electrocasnic care te „rupe” la bani fără să-ți dai seama. Consumă într-un minut cât...
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini...
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini...
Un nou război catastrofal ar putea să cuprindă Orientul Mijlociu. Israelul și Libanul, în tensiune...
EXCLUSIV | Faimosul atacant al ”Generației de Aur” a fost condamnat la închisoare!
Meteorologii AccuWeather îi avertizează pe bucureșteni: Pericol uriaș de radiații în Capitală începând cu această...
Reacţia unui american aflat în vacanţă în România, după ce s-a trezit pe o pajişte...
Viorel a murit înainte de a-și strânge familia în brațe! Se întorsese în țară și...
Irinel Columbeanu și fiica sa au plecat în vacanță! Irinuca va petrece o săptămână întreagă...
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
La câți KM schimbi uleiul la cutia automată? Cât costă și care e cel mai...
O femeie din SUA, condamnată din greşeală pentru crimă, a stat 43 de ani după...
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
Ţara dispare de pe hartă. Se fac planuri de INVAZIE: O necesitate ISTORICĂ
A fost dezlegat cel mai mare mister al omenirii. De ce trăim un anumit număr...
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și...
Fotografia sfâșietoare de la priveghiul Ancăi Molnar. Fiul de 14 ani, îndurerat lângă sicriu
Ștefania și Cosmin în camera roșie! Care este situația din momentul de față dintre cei...
Saveta Bogdan, adevărul despre cererea în căsătorie făcută de Gheorghe Turda. Care este, de fapt,...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Astronauții de pe Marte ar putea avea nevoie de dializă renală la întoarcerea pe Pământ
×